Obiectul principal de activitate al companiei este producția și creșterea porcinelor pe teritoriul României.

Landbruck asigură un mediu propice producției, creșterii și bunăstării suinelor conform standardelor Uniunii Europene. 

Creșterea suinelor se realizează cu ajutorul celor mai calitative produse furajere și prin intermediul unor soluții special create astfel încât porcinele să nu se rănească și să se dezvolte în cele mai sigure și benefice medii.

Prioritățile Landbruck se focusează în special pe livrarea unor servicii ireproșabile pentru o dezvoltare business-to-consumer continuă. Comunitatea formată din angajații companiei beneficiază de o atenție deosebită și personalizată astfel încât fiecare dintre aceștia să se bucure de un mediu propice dezvoltării profesionale alături de cei mai buni specialiști.